Există unii șoferi care nu țin cont că locurile de parcare sunt de mai multe feluri. Cele pentru handicapați, de exemplu, sunt uneori ocupate de șoferi care nu au probleme medicale, ci doar duc lipsă de spirit civic.
Daniel Zontea a postat pe pagina sa de Facebook câteva imagini cu o acțiune a poliției din Brașov de sancționare a celor care nu respectă indicatoarele care semnalizează locurile speciale de parcare.
Mesajul postării:
”Să nu credeți că veniturile unei persoane cu handicap sunt într-atât de mari încât să-și poată achiziționa un asemenea autovehicul, nu. Și totuși există un handicap în rândul acestor posesori de autovehicule. Handicapul celor comozi care cred că, dacă ei nu identifică un loc liber de parcare, o persoană cu dizabilități locomotorii ar putea-o face mult mai ușor. Mai trist este că o parte dintre aceștia profită de handicapul unei persoane apropiate ori membru de familie și aplică ecusonul distinct în parbriz doar pentru a o duce pe iubi cât mai aproape de intrarea în mall. ? În această seară am aplicat sancțiuni celor care nu respectă prevederile Legii 448/2006, iar sancțiunea pentru această lipsă de empatie față de semenii mai puțin norocoși medical este de la 1000 la 2000 de lei.”
Amenzile pentru parcarea fără a avea legitimație pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități au crescut semnificativ, ultima majorare fiind aplicată din 2018. Aceasta stabileşte că „parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.”
Mașinile care transportă o persoană cu handicap posesoare de card-legitimație beneficiază de parcare gratuită. Persoanele cu handicap sau reprezentanții legali ai acestora pot beneficia de carduri-legitimație pentru locurile de parcare gratuită, documentele fiind eliberate de autoritățile administrației publice locale